Deputaţii se întrunesc mâine în şedinţă. Ce proiecte vor fi dezbătute în Parlament
Parlamentul se convoacă mâine în ședință plenară, începând cu ora 11:00.

Deputații vor dezbate modificarea și completarea Legii bugetului de stat pentru anul 2017 în lectura II, a Codului muncii al Republicii Moldova, a Legii monumentelor de for public, a Legii cu privire la Depozitarul central unic al valorilor mobiliare, scrie Independent.md.
Pe ordinea de zi de mai figurează proiectul de lege privind delimitarea proprietății publice, cu privire la supravegherea suplimentară a băncilor, asiguratorilor/reasiguratorilor și a societăților de investiții care aparțin unui conglomerat financiar, alte proiecte de modificare și completare a legislației.
Ordinea de zi a ședinței plenare de pe data de 10 noiembrie a fost aprobată azi de Biroul permanent al Parlamentului.


