“Demisia” lui Leancă şi “dispariţia” lui Cubreacov
Editorialistul publicaţiei Timpul, Constantin Tănase, se declară sceptic în legătură cu cerea de demisie, prezentată ieri de ministrul Afacerilor Externe, Iurie Leancă. În opinia lui Tănase, premierul Vlad Fila tar un anumit rol în acest “spectacol”, aşa cum Iurie Roşca l-ar fi putut avea în cazul dispariţiei deputatului Vlad Cubreacov, în timpul protestelor anti-comuniste din 2002.

“Este greu să-ți reprimi senzația că asiști la un spectacol. Dacă scopul acestei farse a fost acela de a a-și bate joc de opinia publică, atunci trebuie să recunoaștem că le-a reușit ea amintindu-ne de o altă farsă celebră, cea cu ”răpirea lui Cubreacov” – așa cum Roșca nu a participat la ”răpirea” lui Cubreacov, la fel și Filat nu a participat la scrierea cererii de ”demisie” a lui Leancă”, scrie Tănase înTimpul.
“Așteptăm, totuși, răspunsul lui Leancă. De ce tace? Mai stă pe gânduri? Dacă Leancă a decis la modul serios să demisioneze și demisa sa nu este o farsă pusă la cale împreună cu Filat, ca să ne demonstreze cât sunt ei de morali și onorabili, atunci va demisiona. În caz contrar, asocierea cu Cubreacov devine foarte motivată și justificată”, notează editorialistul Timpului.


