Deliu, împotriva legiferării grupurilor parlamentare: Parlamentul Republicii Moldova s-a transformat într-un colhoz
Deputații fracțiunii Partidului Liberal Democrat s-au declarat împotriva modificării regulamentului Parlamentului care prevede oferirea acelorași atribuții grupurilor parlamentare ca cele ale fracțiunilor parlamentare. În semn de protest aceștia au părăsit ședința.

În semn de protest aceștia au părăsit ședința, transmite unimedia.info.
„Astăzi la prima oră a fost introdus în ordinea de zi modificarea regulamntului Parlamentului, adică legiferarea grupurilor parlamentare. Acest fapt duce la stimularea corupției și la încurajarea traseismului politic. Nu putem tolera aceste modificări pentru bunul plac al cuiva.
Cel mai interesant e că ședința Parlamentului continuă, când în sală nu sunt 51 de deputați, și nu sunt sigur dacă nu la va supune și votului. Asta încă o dată ne demonstrează că Parlamentul Republicii Moldova s-a transformat într-un colhoz”, a declarat liderul fracținii PLDM, Tudor Deliu.
Menționăm că alături de deputații PLDM, deputații PCRM și PL au părăsit sala.


