Declarațiile noilor viceprimari ai Capitalei după numirea lor în funcție
În pofida faptului că majoritatea aleșilor locali din CMC s-au împotrivit numirii candidaturilor Silviei Radu și cea a lui Ruslan Codreanu în funcția de viceprimari ai capitalei, cei din urmă începând de astăzi, vin la cârma Primăriei Chișinău după o decizie luată de fostul primar interimar Nistor Grozavu.

După ședința primăriei, noii viceprimari au ținut să-i mulțumească lui Nistor Grozavu pentru încrederea acordată. Totodată, președintele fracțiunii PPEM din CMC, Ruslan Codreanu, a declarat că în urma acestei decizii, își va retrage mandatul din funcția de consilier municipal, scrie unimedia.
„Chiar dacă este o decizie riscantă din punct de vedere politic de a accepta această funcție, am acceptat. Îmi voi retrage mandatul din funcția de consilier municipal, am 30 de zile la dispoziție. Îmi pare rău că această nominalizare se face abia acum, într-o situație de criză, dar mă voi bucura dacă pot contribui la deblocarea acestei crize și la o redinamizare a activității Primăriei”, a conchis Ruslan Codreanu.
La rândul ei, Silvia Radu, a menționat faptul că este neafiliată politic i-ar permite o conlucrare fructuoasă cu consilierii municipali.
„Vreau să vă asigur că m-am gândit foarte bine înainte de a lua această decizie. Am acceptat responsabilitatea și această funcție, fiind conștientă că această perioadă este de scurt timp. Sunt sigură că experiența domnului Grozavu și altor angajați ai primăriei ne vor permite să inițiem schimbări și multe inițiative care vor da soluții problemele capitalei. Faptul că sunt o persoană neafiliată politic și cu o experiență vastă de gestiune în spate să-mi permită să conlurez fructuos cu fiecare fracțiune din CMC pentru găsirea soluțiilor necesare în gestiunea capitalei”, a declarat Silvia Radu.
Menționăm că, Nistor Grozavu, a numit în această dimineață noii viceprimari ai Capitalei.
Hotărârea a fost luată după ce proiectul de decizie cu privire la numirea candidaturilor Silviei Radu și cea a lui Ruslan Codreanu în funcția de viceprimari ai capitalei a fost exclus de două ori consecutiv de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Municipal Chișinău.
Citiți și: Cum arată casa și ce avere are Silvia Radu, noul primar interimar al mun. Chișinău
Ce avere declară viceprimarul Ruslan Codreanu
Nistor Grozavu se retrage din funcția de primar interimar în favoarea Silviei Radu
Grozavu: Radu și Codreanu, numiți oficial viceprimari. Eu mă retrag


