Declaraţiile de avere consilierilor Parlamentului în secret
Datele privind averea personală, conflictele de interese şi CV-urile majorităţii consilierilor Preşedintelui şi vicepreşedinţilor Parlamentului nu sînt publicate pe pagina web oficială a Legislativului, chiar dacă e vorba de persoane cu funcţii destul de importante.

Contactată de TRIBUNA, şefa Direcţiei resurse umane a Parlamentului, Elisaveta Palii a declarat că doar demnitarii sînt obligaţi să facă publice toate informaţiile de interes public.
,,Noi nu le-am plasat pe site, pentru că asta nu se cere. Sîntem obligaţi să facem publice doar declaraţiile funcţionarilor publici ce ocupă o funcţie de conducere de nivel înalt, însă referitor la funcţionarii de un nivel mediu nu este obligatoriu, este după preferinţele lor’’, a precizat Palii.
Totodată, şefa Direcţiei resurse umane a Parlamentului a afirmat că toţi funcţionarii şi-au depus dosarele, respectînd toate cerinţele obligatorii la timp.
,,Toţi au depus dosarele la timp – aceasta este o etapă controlată minuţios. Doar dacă este cineva nou, însă, după cîte cunosc, nu există la moment angajaţi noi. Toate regulile se respectă şi timp de 15 zile de la momentul angajării toţi sînt obligaţi să depună dosarul cu cerinţele necesare’’, a subliniat Palii.
TRIBUNA precizează: Preşedintele Parlamentului Igor Corman are 5 consilieri, vicepreşedinţii Liliana Palihovici şi Adrian Candu au cîte un şef de cabinet, cîte un consilier şi un cîte un asistent. Vicepreşedintele Parlamentului, Oleg Bodrug are doar un şef de cabinet şi un asistent.


