theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
17 Октября 2017, 15:43
589
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Decizie PDM: Mai multe taxe pe care le plătesc profesorii, eliminate

Taxele, pe care profesorii sunt nevoiţi să le plătească pentru cursurile de formare și anumite rapoarte pe care sunt obligați să le facă, vor fi eliminate. Despre acest lucru a anunţat preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, în cadrul briefingului săptămânal.

Decizie PDM: Mai multe taxe pe care le plătesc profesorii, eliminate. Foto simbol: ZdG
Decizie PDM: Mai multe taxe pe care le plătesc profesorii, eliminate. Foto simbol: ZdG

Potrivit liderului PDM, taxele suplimentare nu sunt decât un alt element negativ al reformei în educaţie iniţiată de guvernarea precedentă. 

"Profesorii, urmare a aceleași reforme, sunt astăzi sufocați nu doar de rapoarte, dar au început sa fie impuși să plătească taxe pentru cursuri de formare continuă și să suporte costuri logistice", a spus Vlad Plahotniuc. 

Plahotniuc a anunţat că a solicitat reprezentanţilor PDM din Guvern să găsească de urgenţă soluţii pentru eliminarea acestor taxe. 

"Constatăm că, pe de o parte, Guvernul e în căutarea surselor de majorare a salariilor pentru profesori, dar pe de altă parte, o instituție de stat percepe taxe nejustificate din salariul insuficient, pe care îl au profesorii acum. Partidul Democrat este în proces de evaluare a posibilităților Guvernului de a majora în continuare salariile funcționarilor care activează în domeniul public, și, desigur, salariul cadrului didactic, salariu care la moment este sub necesitățile și meritul profesorilor", a spus preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, citat de publika.md.

Amintim că în cadrul briefingului săptămânal, preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a anunţat că programul de închidere a şcolilor din ţară a fost oprit, întrucât reforma în educaţie, demarată de guvernarea precedentă a suferit mai multe eşecuri, iar din această cauză au de suferit elevii, profesorii şi părinţii. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована