De Ziua Independenței, Igor Dodon a înmânat distincții de stat
Cu ocazia celei de-a 26-a aniversări a Zilei Independenţei Republicii Moldova, Preşedintele Igor Dodon a înmânat distincţii de stat mai multor cetăţeni ai ţării. Printre cei care s-au învrednicit de distincţii se numără şi cetăţeni ai Germaniei şi Rusiei.

Potrivit agenţiei INFOTAG, şeful statului a scris pe pagina sa de Facebook că distincţii au fost conferite "pentru merite deosebite faţă de stat, muncă îndelungată şi prodigioasă în diverse domenii, înalte calităţi profesionale şi activitate intensă pe tărâm social".
Astfel, "Ordinul Republicii" a fost conferit către:
BORŞEVICI Victor, doctor habilitat în ştiinţe tehnice, profesor universitar, publicist. Este considerat unul dintre principalii ideologi ai dezvoltării progresiste a Moldovei. Pe parcursul câtorva ani, a reprezentat Moldova în calitate de ambasador în China. El continuă să rămână principalul diplomat al ţării. Reşedinţa lui de la Butuceni a devenit locul de primire a numeroaselor delegaţii străine. Ilustru savant, autor a multor articole de antropologie, arheologie, istorie a culturii, istorie.
BRAGHIŞ Dumitru - prim-ministru în perioada 1999-2001. Deputat în Parlamentul Republicii Moldova (2005-2009), Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Federaţia Rusă (2015-2017). A contribuit meritoriu la dezvoltarea social-economică a ţării, la promovarea reformelor, precum şi a relaţiilor interstatale de prietenie şi colaborare.
GAICIUC Victor - preşedinte al Uniunii Ofiţerilor din Republica Moldova. Ministru al Apărării (2001-2004), general de brigadă, a înscris o pagină aparte în construcţia militară a Republicii Moldova, aducându-şi contribuţia substanţială la asigurarea securităţii militare, a independenţei şi neutralităţii ţării noastre. A contribuit la stabilirea relaţiilor interstatale, la promovarea imaginii ţării pe plan internaţional şi la consolidarea statalităţii. O latură distinctă a activităţii o constituie protecţia socială a militarilor. Sub conducerea sa, Uniunea Ofiţerilor a devenit o organizaţie ce întruneşte mii de persoane care, la timpul respectiv, şi-au îndeplinit cu cinste datoria militară.
Cu "Ordinul de Onoare" a fost distins TOMAI Ion - director al SRL "Inatol-Agro", raionul Ocniţa.
Ordinul "Gloria Muncii" a fost conferit pentru CURTEV Nicolai - docent interimar la Universitatea de Stat din Taraclia "Grigore Ţamblac"; GĂINĂ Boris - membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei; TOFANCIUC Valentin - agronom la SRM "AMG Kernel", oraşul Soroca.
Totodată, în semn de profundă recunoştinţă pentru contribuţia substanţială la consolidarea şi extinderea unor relaţii interstatale de prietenie şi colaborare, Igor Dodon a conferit "Ordinul Republicii" pentru GROSUL Vladislav - doctor în ştiinţe istorice, Federaţia Rusă. Originar din Republica Moldova, autor a mai multor lucrări ştiinţifice. În august 2016, la Chişinău, şi-a prezentat cartea "Молдавские выходцы в России нового времени", având la bază o substanţială analiză documentară a istoricului relaţiilor moldo-ruse. De asemenea, realizează istoriografia unor localităţi din RM, printre care "Карагаш - минувший и нынешний".
Cu "Ordinul de Onoare" au fost distinşi: KROTOV Mihail - conducător al Aparatului Comitetului Dumei de Stat din Federaţia Rusă în problemele CSI, integrării euroasiatice şi relaţiilor cu conaţionalii. Doctor în ştiinţe economice, profesor, specialist în domeniul dreptului. Promotor al ideii de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Euroasiatică.
RAR Aleksandr - jurnalist, politolog, publicist, Republica Federală Germania. Cunoscător al specificului relaţiilor dintre Est şi Vest, inclusiv al situaţiei din Republica Moldova.


