De la business la politică: În 2003 eram cel mai tânăr primar
A lăsat business-ul, iar acum e la al treilea mandat la șefia Primăriei. El spune că în 2003 era cel mai tânăr primar din Moldova.

Primarul orașului Hâncești, Alexandru Botnari, în cadrul unui interviu pentru Provincial.md, a vorbit despre ce l-a determinat să renunțe la afaceri și să vină în fruntea Primăriei localității.
„În 2003, aveam doar 33 de ani, pe atunci eram cel mai tânăr primar, după aceasta au mai venit și alți colegi primari tineri. Eu până în 2003 am făcut business, am dezvoltat afaceri. În 2003, când am văzut cine sunt candidații la funcția de primar al orașului, mi-am dat seama că în orașul Hâncești nu se va schimba nimic. Aici am hotărât să las afacerile și să mă dedic lucrurilor publice. Eu, cred că, cetățenilor le rămâne să decidă, e la fel ca într-o familie. Lucrurile sunt foarte simple, numai că deciziile ar trebui să fie corecte”, a conchis el.