De ce nu se lasă Ghimpu înlocuit de Chirtoacă?
Va rămâne sau nu Mihai Ghimpu președinte al Partidului Liberal? La această întrebare a încercat să dea răspuns însuși liderul PL.

În cadrul emisiunii „ÎnProfunzime” de la ProTV Chișinău, acesta a explicat de ce Dorin Chirtoacă nu poate prelua deocamdată șefia formațiunii, transmite UNIMEDIA.
Mihai Ghimpu a afirmat că pentru Dorin Chirtoacă ar fi fost greu să dețină funcția de primar general al municipiului Chișinău și în același timp să fie președinte al PL.
„Mandatul meu și a membrilor Consiliului Republican expiră pe 5 septembrie 2014. Este exact în preajma campaniei pentru alegerile parlamentare. Cel mai probabil că o să convocăm Congresul partidului în primăvară. Și Congresul va decide. Eu am adus partidul pe un loc de cinste și o să mențin acest loc”, a declarat Mihai Ghimpu.
Potrivit politicianului, atunci când este ales un nou lider de partid trebuie să fie luați în considerație mai mulți factori: capacitățile candidatului, opinia electoratului, conjunctura politică din țară, etc. „Funcție de președinte de partid nu depinde doar de candidați. Credeți că pentru Dorin Chirtoacă ar fi ușor să fie și primar general și președinte al Partidului Liberal? Dorin Chirtoacă mai are doi în funcție de primar. Dar, poate mai are încă patru? Dacă el vrea să candideze din nou pentru funcția de primar al Capitalei, ce eu trebuie să-i spun să nu mai candideze? Lăsați-ne pe noi să vedem. O să aflați la Congres, de ce mă grăbiți?”, s-a interesat liberalul.
Cât despre liberalii reformatori, care au părăsit formațiunea după ce nu au reușit să o reformeze prin înlocuirea liderului, Mihai Ghimpu a spus: „Nimeni din partid nu a simțit prezența sau absența lor. Nu au pus pe picioare Partidul Liberal acești 7 care au plecat”, a conchis politicianul.
Reamintim că un grup de membri ai Partidului Liberal, fruntași ai partidului, deputați, miniștri și președinți ai filialelor din teritoriu, au creat în luna aprilie curent Consiliul de Reformare al Partidului Liberal. Aceștia au anunțat că doresc schimbarea liderului partidului și propun ca Mihai Ghimpu să fie înlocuit de Dorin Chirtoacă. Dorin Chirtoacă, care este nepotul lui Ghimpu, a refuzat să preia conducerea PL, însă ideea demiterii lui Mihai Ghimpu din funcția de președinte al PL nu a fost abandonată.
Ulterior, liberalii reformatori au anunțat despre decizia de a înființa propriul partid politic. Acesta a fost deja înregistrat, este intitulat Partidul Liberal Reformator și are drept simbol un vultur.


