De 1 mai socialiştii se adună la Orhei
În timp ce comuniştii, liberal-democraţii şi sindicatele polemizează cine va organiza acţiuni cu ocazia Zilei de 1 mai în Piaţa Marii Adunări Naţionale, socialiştii anunţă că ei vor merge la Orhei, unde vor desfăşura un Marş al Solidarităţii Sociale cu ocazia ZileiInternaţionale a Solidarităţii Oamenilor Muncii.

După cum relatează TRIBUNA, într-un comunicat de presă al formaţiunii se menţionează că s-a decis organizarea acţiunii la Orhei, deoarece aceasta este „una dintre cele mai istorice localităţi ale ţării”.
„Reprezenţanţii PSRM din întreaga republică se vor aduna în faţa Bisericii din Orhei şi se vor deplasa pe strada Vasile Lupu pînă în piaţa centrală a oraşului. La finele manifestării va fi organizat un concert la care vor evalua trupele „Millenium” şi „Lume”. PSRM intenţionează organizarea pe viitor a unor asemenea acţiuni în mai multe oraşe ale ţării”, se spune în comunicat.


