Criza constituţională din R.Moldova - sperietoare pentru Ucraina!
Republica Moldova este un exemplu elocvent al faptului că şeful statului nu trebuie să fie ales de deputaţi. Această părere a fost formulată de ex-preşedintele Ucrainei, Leonid Kucima, în cadrul Clubului redactorilor –şefi din CSI, Ţările Blatice şi Georgia, scriewww.izvestia.com.ua

„În privinţa Republicii Moldova, Ucraina trebuie să tragă o singură concluzie. Se discută mult despre necesitatea unei reforme constituţionale –de a alege preşedintele în Parlament sau în afara acestuia.R.Moldova este un exemplu elocvent că şeful statului nu trebuie să fie ales de deputaţi”, a menţionat Leonid Kucima. Ex-preşedintele Ucrainei a a precizat că pentru a nu repeta greşelile Moldovei, trebuie încetate toate discuţiile în acest sens.
În R.Moldova, din anul 2000, în urma unei modificări a Constituţiei, preşedintele R.Moldova este ales în Parlament. Până atunci şeful statului era ales prin votul direct al cetăţenilor. Unul din obiectivele propuse de actuala guvernare a fost revenirea la mecanismul vechi de alegere a preşedintelui republicii.
În anul 2010 guvernarea AIE a organizat un referendum consultativ în cadrul căruia alegătorii au fost întrebaţi dacă vor să fie modificată Constituţia, pentru ca preşedintele Republicii Moldova să fie ales de către întreg poporul. Referendumul din 5 septembrie 2010 nu a fost validat din cauza prezenţei joase a alegătorilor. Doar 30.29%* de cetăţeni cu drept de vot s-au prezentat la urne de vot din minimul necesar de 1/3 de persoane înscrise în listele electorale.


