Consultarile cu Partidul Comunistilor se lasa asteptate
Desi programul de guvernare va fi gata deja maine, intalnirea dintre comunisti si premierul desemnat Iurie Leanca se lasa asteptata.

Sergiu SÎRBU, DEPUTAT PD: ”Redactarea programul a avansat foarte mult, suntem pe ultima suta de metri. Probabil, maine vom avea deja redactia finala si va putea fi prezentat inclusiv actorilor politici de care a vorbit premierul.”
De cealalta parte, comunistii afirma ca nu se vor intalni cu Iurie Leanca imediat, ci abia dupa ce vor examina pe indelete documentele.Violeta IVANOV, LIDER FRACȚIUNE PCRM: ”Inca nu am primit. Cred ca nu va veni prin posta electronica, dar va veni oficial in parlament. Noi trebuie sa examinam, sa vedem care e programul si poate mai spre seara, poate marti dimineata. Dupa ce primim si dupa ce examinam.”
Dupa ce acum 2 zile premierul desemnat declara ca ar fi gata sa cedeze anumite ministere PLDM sau PD liberalilor, astazi democratii nu se arata foarte deschisi pentru acest scenariu.
Sergiu SÎRBU, DEPUTAT PD: ”Noi la moment avem acordul politic semnat intre 2 partide, putem sa ne conformam doar acelor prevederi, orice alte modificari necesita modificarea acordului.”
Iurie Leanca a fost desemnat candidat la functia de premier acum o saptamana. El spera ca la sedinta Parlamentului, care ar putea avea loc marti, sa primeasca votul de incredere al deputatilor. Comunistii insa au anuntat ca nu-l voteaza, iar liberalii refuza sa faca acest lucru daca nu sunt admisi si ei la guvernare.


