Constantin Ţuţu, va pleca la Bruxelles
După ce s-a ales cu un fotoliu în comisia parlamentară pentru cultură şi educaţie, sportivul Constantin Ţuţu, inculpat într-un dosar penal, este acum trimis şi la Bruxelles.

Deputatul PD va participa, alături de alţi nouă legislatori moldoveni, la un program de instruire parlamentară, organizat de Adunarea Parlamentară NATO, la Cartierul General al NATO şi la Parlamentul European.
Principalele subiecte ale discuţiilor cu oficialii europeni vor viza Acordul de Asociere UE – Republica Moldova şi rolul Comitetului parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova, principiile şi mecanismele controlului parlamentar asupra securităţii şi apărării, relaţiile Republicii Moldova cu NATO şi contextul regional.
Din componenţa delegaţiei parlamentare fac parte deputaţii Valeriu Streleţ, Tudor Deliu, Ion Casian, Angel Agache, George Mocanu, Aliona Goţa, Eugeniu Nichiforciuc, Ion Apostol şi Mihaela Iacob.
Precizăm că în aprilie 2012, Constantin Ţuţu a fost implicat într-o reglare de conturi în stil mafiot, cu schimb de focuri, în urma cărora a decedat interlopul Alexei Veretco, de 42 de ani. Crima a avut loc lângă un restaurant din Codrii Orheiului. Constantin Ţuţu a fugit de la faţa locului împreună cu amicii săi.
Prima şedinţă de judecată în acest dosar a avut loc încă în martie 2013, adică acum un an şi jumătate. Până în prezent nu a fost pronunţată încă o sentinţă. Dimpotrivă, dosarul se tergiversează.


