Confirmat! Iurie Leancă - premier, în locul lui Vlad Filat
Deputatul PD, Adrian Candu, a confirmat că fracțiunea democraților în Parlament ar fi dispusă să-l voteze pe Iurie Leancă în funcția de prim-ministru, după demisia lui Vlad Filat.

„Partidul Liberal Democrat din Moldova, ca partid cu cele mai multe mandate în Parlament, din alianță, să propună o candidatură pentru funcția de prim-ministru. Noi îl vom accepta pe domnul Leancă. El este extraordinar, este din politica externă”, a declarat Candu în cadrul emisiunii „ÎN PROfunzime cu Lorena Bogza”.
Totuși, Partidul Democrat îi lasă o „șansă” lui Vlad Filat să redevină prim-ministru cu votul deputaților din actuala legislatură – să demisioneze benevol, înaintea punerii la vot a moțiunii de cenzură și oferirii unor garanții deputaților democrați. „Nu exclud că domnul Filat mai poate deveni prim-ministru, dar cu condiția ca să primim garanții de luptă împotriva corupției și de eficiență a actului de guvernare”, a spus deputatul Adrian Candu, la PRO TV.
Reprezentantul PLDM, la talk-show, deputatul Valeriu Ghilețchi, a declarat că formațiunea sa nu vede un alt om la conducerea Guvernului. „Eu nu-l văd pe altcineva (în funcția de prim-ministru – n.r.), în afară de domnul Filat. Cred că același lucru îl vor exprima și alți colegi deputați”, a spus Ghilețchi.
Marian Lupu, președintele Partiodului Democrat, a declarat în seara zilei de ieri, după o ședință de trei ore a Biroului Politic, că PD va susține moțiunea de cenzură.


