Conducerea de varf a tarii invitata la ambasada SUA din Chisinau
Conducerea de varf a tarii a fost invitata azi dimineata reşedinţa Ambasadorului SUA în Moldova, William H. Moser, cu ocazia alegerilor prezidenţiale care au avut loc în SUA.

Printre invitati a fost preşedintele ţării, Nicolae Timofti, speakerul Marian Lupu, membrii Guvernului, deputaţi, demnitari de stat, numeroşi reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti.
La intrarea în locaţie, invitaţii au votat simbolic pentru cei doi candidaţi incluşi în cursa prezidenţială: Barack Obama şi Mitt Romney.
„Barack Obama a fost declarat cîştigător al alegerilor prezidenţiale din SUA şi aş vrea ca noi toţi să-l felicităm pe Preşedintele SUA cu această victorie”, a spus ambasadorul.
Premierul Vlad Filat a spus că alegerile prezidenţiale din SUA sînt importante pentru întreaga lume. „Preşedintele Obama a cîştigat alegerile, iar aceasta înseamnă victorie şi pentru bunul prieten al R. Moldova, Joseph Biden, vicepreşedinte al SUA. Sînt sigur că relaţiile moldo-americane se vor aprofunda şi mai mult şi vor cunoaşte o nouă ascensiune”.
La finalul evenimentului, William Moser a dat citire rezultatului alegerilor simbolice. Conform acestora 118 voturi i-au revenit Preşedintelui SUA, Barack Obama, iar 18 – lui Mitt Romney.


