Comuniştii vor contesta la Curtea Constituţională alegerea noului speaker
Partidul Comuniştilor va contesta decizia de astăzi a Parlamentului,privind alegerea noului speaker, la Curtea Constituţională. Anunţul a fost făcut în plenul Parlamentului de comunistul Igor Vremea.

Potrivit lor, alegerea noului şef al Legislativului s-a desfăşurat cu încălcări, iar votul trebuie declarat nul. În acelaşi timp, liderul PCRM a mulţumit fracţiunii comuniştilor.
"Ţin să mulţumesc fracţiunii comuniştilor pentru că toţi au votat pentru candidatul nostru, fără semne. Aşa să lucraţi mai deparate", a declarat Vladimir Voronin.
Acum câteva minute, vicepreşedintele Parlamentului, Liliana Palihovici a anunţat că democratul Igor Corman a obţinut voturile necesare pentru a fi ales speaker. În acelaşi timp, candidatul comuniştilor Sergiu Stati a acumulat doar 31 de voturi,număr insuficient pentru a fi ales preşedinte al Parlamentului.


