Comuniştii tună şi fulgeră în Parlament: de ce anume această persoană a plecat la Ashgabat?
Comuniştii se arată nemulţumiţi de faptul că la summit-ul liderilor CSI de la Ashgabat participă premierul Vlad Filat şi au cerut socoteală ministrului de Externe, Iurie Leancă.

„Nu înţeleg de ce a plecat această persoană. Cu ce ocazie? De ce nu ministrul de Externe? Vrem să ştim dacă au fost semnate careva acorduri. Să vină ministrul de Externe, să ne explice”, a declarat deputatul PCRM, Sergiu Stati.
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi-a anulat participarea la summit-ul șefilor de state din Comunitatea Statelor Independente care se va desfăşura la Ashgabad, Turkmenia. Decizia şefului statului este motivată prin probleme legate de decesul recent al mamei sale. Timofti a fost înlocuit de premierul Vlad Filat.
„În legătură cu recentul eveniment tragic din familia prezidențială, șeful statului, Nicolae Timofti, și-a anulat pentru următoarea perioadă un șir de deplasări în străinătate, printre care participarea la summit-ul șefilor de state din Comunitatea Statelor Independente”, anunță serviciul de presă al președinției.


