Comuniștii urmează exemplul lui Roșca
Începând din 4 februarie, comuniștii anunță că vor organiza proteste în masă. Potrivit agenției Omega, acestea vor avea loc în fiecare sâmbătă și se vor desfășura în Piața Marii Adunări Naționale din Capitală. Deputatul PCRM Sergiu Sîrbu ar fi declarat pentru aceeași sursă că a depus o declarație la Primăria Chișinău, informând-o că formațiunea a rezervat piața până în luna mai. Organizatorii spun că acțiunile de protest sunt îndreptate împotriva coaliției de guvernare, care, potrivit lor, ...

Începând din 4 februarie, comuniștii anunță că vor organiza proteste în masă. Potrivit agenției Omega, acestea vor avea loc în fiecare sâmbătă și se vor desfășura în Piața Marii Adunări Naționale din Capitală.
Deputatul PCRM Sergiu Sîrbu ar fi declarat pentru aceeași sursă că a depus o declarație la Primăria Chișinău, informând-o că formațiunea a rezervat piața până în luna mai. Organizatorii spun că acțiunile de protest sunt îndreptate împotriva coaliției de guvernare, care, potrivit lor, uzurpează puterea în stat.
Mai mult, comuniștii spun că vor organiza acțiuni de protest în mai multe raioane ale țării. "Astfel, în centrul Chișinăului vor fi organizate proteste în fiecare sâmbătă și duminică", se spune în anunțul PCRM.
Amintim că Iurie Roșca, reprezentând Comitetul pentru Apărarea Constituției și Democrației, a anunțat că va organiza proteste în fiecare duminică. Scopul acestora este același anunțat și de Partidul Comuniștilor. Revendicările protestatarilor - demisia guvernării, a CEC, schimbarea magistraților Curţii Constituţionale, dizolvarea Parlamentului şi anunţarea alegerilor anticipate.
Foto: publika.md


