Comuniștii, satisfăcuți de decizia CC
Partidul comunist este satisfăcut de decizia Curții Constituționale după ce aceasta a decis neconstitutionalitatea legii privind interzicerea simbolurilor comuniste.

"Alta hotărâre decat aceasta nu putea fi intr-un stat democratic. Important e ca avem o decizie a CC care este in vigoare si nu poate fi contestata. Noi am sperat la o asa deciziei, deoarece ne bazam pe prevederile constitutiei.
In sfarsit exista sanse si sperante ca poporul isi va hotara soarta de sinestatator. Suntem satisfacuti de decizia CC",a declarat deputatul comunist Artur Resetnicov.
La rindul sau, deputatul PL,Valeriu Munteanu a declarat că exista istoria care nu poate fi stearsa și că liberalii vor cauta alte solutii in limetele legale pentru a interzice simbolurile comuniste.
Amintim că Parlamentul a adoptat pe data de 12 iulie 2012, o lege care condamnă crimele regimului comunist din fosta țară sovietică și interzice simbolurile sale, printre care secera și ciocanul.
Legea a intrat în vigoare la 1 octombrie 2012.
Comisia de la Veneția a anunțat anterior că interzicerea simbolurilor comuniste în Republica Moldova vine în contradicție cu drepturile omului și libertatea de exprimare. Experți europeni au apreciat că Legea privind interzicerea simbolurilor comuniste trebuie anulată și declarată neconstituțională, avertizând că altfel țara va mai pierde un caz la CEDO.


