Comuniștii din China îi mulțumesc lui Marian Lupu
Mulțumiri pentru speakerul Marian Lupu din partea comuniștilor din China.

Secretarul General al Comitetului Central al Partidului Comunist din China, Xi Jinping, i-a trimis lui Lupu un mesaj de mulțumire după ce speakerul moldovean l-a felicitat în legătură cu alegerea sa în funcția de secretar general.
„Acord o atenție serioasă relațiilor de prietenie moldo-chineze între partidele și țările noastre. Sunt gata că, împreună cu Dumneavoastră, să muncesc întru intensificarea cooperării între partidele și statele noastre în diverse domenii întru binele popoarelor celor două țări”, se spune în mesajul primit de Lupu.
Xi Jinping a fost ales în funcția de secretar general în CC al Partidului Comunist din China la 14 noiembrie 2012, în cadrul celui de-al 18-a Congres Național al partidului.


