Comisia de anchetă în cazul Paciu acuză CSM de protecționism
Comisia de anchetă care investighează tragedia din Pădurea Domnească acuză Consiliul Superior al Magistraturii de protecţionism.

Asta după ce ieri membrii acestei structuri au respins cererea de a-l suspenda din funcţie pe preşedintele Curţii de Apel, Ion Pleşca, pe durata anchetei în cazul Sorin Paciu.
Deputaţii care fac parte din comisia care investighează vânătoarea din pădurea Domnească cred că magistratul trebuie să fie cercetat cel puţin pentru faptul că a participat la o vânătoare ilegală, dar şi pentru tăinuirea unei crime.
Conducerea CSM nu a comentat deocamdată afirmaţiile membrilor comisiei.
Chiar şi aşa, comisia de anchetă a expediat câte un demers fiecărui membru CSM în parte cu solicitarea de a iniţia procedura disiplinară în privinţa lui Pleşca.


