CoE cu ochii pe Moldova până vor fi respectate toate angajamentele asumate faţă de UE
Moldova a făcut multe ca să poată trece la etapa de monitorizare la cea de post monitorizare, dar mai rămâne, deocamdată în vizorul Consiliului Europei. Declaraţia îi aparţine preşedintelui APCE, Jean-Clode Mignon, aflat într-o vizită de patru zile în Moldova. Oficialul european s-a întâlnit astăzi cu preşedintele Parlamentului Marian Lupu.

Potrivit lui Marian Lupu, în curând Parlamentul va aproba un ultim program de acţiuni pentru îndeplinirea tuturor cerinţelor înaintate Moldovei în ultimile rapoarte de monitorizare.
Problema cea mai dificilă este conflictul transnistrian. Oficialul European a spus că APCE este gata să se implice în procesul de reglementare a acestei probleme.
Preşedintele APCE se află într-o vizită oficială de patru zile în Moldova. În cadrul acesteia, se va mai întâlni cu şeful statului, Nicolae Timofti, cu premierul Vlad Filat, ministrul de Extrene, Iurie Leancă, dar şi cu alte persoane cu funcţii de răspundere din ţară. Totodată, oficialul intenţionează să viziteze regiunea transnistreană.
Mâine, se va întâlni cu liderul comuniştilor Vladimir Voronin. De precizat că Voronin a cam evitat în ultima perioadă să se întâlnească cu mai mulţi oficiali care ne vizitau ţara.


