Chirtoacă: “PL va avea de câştigat dacă va fi scos din AIE”
Primarul General, Dorin Chirtoacă nu crede că Partidul Liberal va fi scos din componenţa Alianţei pentru Integrare Europeană deoarece asta ar însemna “moarte” politică pentru celelalte două partide din AIE.

“Partidul Liberal va avea numai de câştigat dacă cineva va încerca să scoată PL-ul de la guvernare. Oamenii se vor simţi trădaţi, dar nu cred că asta se va întâmpla”, a declarat Chirtoacă în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
Edilul a adăugat că PD şi PLDM vor fi taxate la viitoarele alegeri parlamentare, dacă vor ajunge acolo fără PL.
„În 2014 va veni ziua bilanţului şi dării de seamă în faţa oamenilor şi Alianţa va trebui să vină cu un raport de activitate. Dacă vor veni numai două partide nu cred că lumea va fi încântată”, a conchis Chirtoacă.
Sursa: www.union.md


