theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
20 Июля 2017, 15:09
901
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Chirtoacă: În dosar scrie că sunt acuzat de luare de „mâță”

Dacă o persoană poate fi condamnată pentru ceea ce scrie în dosarul intentat pe numele meu, atunci Constituția Republicii Moldova nu reprezintă mai mult decât niște hârtii cu care se poate merge la veceu, a declarat astăzi primarul general, Dorin Chirtoacă, după ședința de judecată la Judecătoria Buiucani.

Chirtoacă: În dosar scrie că sunt acuzat de luare de „mâță”. Foto. rtr.md
Chirtoacă: În dosar scrie că sunt acuzat de luare de „mâță”. Foto. rtr.md

Potrivit edilului Capitalei, dosarul pe numele lui reprezintă un abuz din partea autorităților, scrie unimedia.

”Se dorește discreditarea și asocierea cuvântului mită cu numele meu. În mass-media să răsune mită-Chirtoacă, Chirtoacă-mită și astea să ajungă sinonime. Ceea ce se întâmplă este o bătaie de joc, un abuz, orice zi în arest este un abuz din partea autorităților statului. Vom ataca în judecată acțiunile Procuraturii, inclusiv chestia asta cu luare de mită. Eu înțeleg că cuvântul mâță și cuvântul mită se scriu la fel în limba română, iar până la urmă în dosar am găsit că sunt acuzat de luare de mâță.” a declarat Dorin Chirtoacă.

Pe lângă cele menționate mai sus, primarul capitalei susține că va solicita publicarea integrală a dosarului și va sesiza repetat instituțiile de drept europene. Totodată edilul a declarat că, sunt intimidați agenți economici și impuși să scrie depoziții împotriva lui, iar ceea ce se întâmplă nu este altceva decât o încercare de a-l împiedica să participe mai departe în administrare sau în alegerile pentru Parlament sau Președinție. 

Magistratul care urma să examineze contestația deciziei prin cei care doi avocați ai primarului Dorin Chirtoacă au fost înlăturați din proces, s-a abținut de la judecarea acestei cauze.

Amintim că, una din probele în dosarul primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, ar fi motanul Șurik. Despre aceasta a vorbit liderul PL, Mihai Ghimpu, în cadrul unei conferințe de presă.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована