Chiril Gaburici și-a ales consilierii
Boris Gâlcă va fi consilierul principal de stat al prim-ministrului Chiril Gaburici în domeniul ocrotirii sănătăţii şi dezvoltării sociale, Aurelia Peru-Balan – consilier principal de stat, purtător de cuvânt al premierului, iar Natan Garștea - consilier principal de stat al prim-ministrului în domeniul financiar.

Dispozițiile prin care au fost numiți cei trei consilieri au fost publicate astăzi în „Monitorul Oficial”.Totodată, consilieri principali de stat ai prim-ministrului au devenit Eugeniu Furculiță, Iurie Chiorescu și Andrian Gavriliță.
Anterior, în funcţia de consilier principal de stat al prim-ministrului în domeniul activităţii instituţiilor de drept şi organelor de control a fost desemnat Serghei Diaconu, Radu Rebeja a devenit consilier principal de stat al prim-ministrului pe problemele de tineret și sport, iar Steluţa Andreev – consilier principal de stat al premierului Chiril Gaburici.


