Ссылка скопирована
Chişinăul pledează pentru o platformă de apărare a drepturilor omului la Tiraspol
Partea moldovenească insistă asupra creării unei platforme comune, cu participarea organizaţiilor societăţii civile de pe ambele maluri ale Nistrului, în vederea respectării drepturilor omului şi în zona de securitate.

Subiectul a fost abordat în cadrul unei întrevederi a vicepremierului pentru Reintegrare, Eugen Carpov şi Thomas Hammarberg, expert ONU pentru drepturile omului.
În cadrul discuției, Thomas Hammarberg şi-a exprimat încrederea că promovarea măsurilor de întărire a încrederii, a dialogului constructiv între cele două maluri ale Nistrului, vor contribui la propagarea valorilor democratice în domeniul apărării drepturilor omului şi în regiunea transnistreană.Oficialul ONU a vorbit despre oportunităţile oferite pe diverse domenii ale protecţiei drepturilor omului pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv în regiunea transnistreană.
Vicepremierul Eugen Carpov a reiterat îngrijorarea cu privire la situaţia creată în regiunea transnistreană în domeniul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în acest sens făcând referire şi la unele cazuri concrete.
Carpov a menţionat de asemenea că a fost pusă în discuţie posibilitatea creării unui for de cooperare şi interacţiune a societăţii civile şi a mass-media de la Chişinău şi Tiraspol, care ar putea să elaboreze şi să implementeze în comun proiecte în diferite domenii ale vieţii social-economice şi culturale, să contribuie prin idei alternative, novatoare la activitatea grupurilor de lucru sectoriale.
Între 12 și 13 septembrie curent, a avut loc cea de-a patra rundă de negocieri în formatul 5+2, la Viena (Austria).


