Cheltuielile pentru organizarea congresului vor constitui "câteva milioane"
Cheltuielile ocazionate de organizarea congresului Partidului Democrat vor constitui "câteva milioane". Portalul a fost informat în acest sens de către un reprezentant al formațiunii, sub condiţia anonimatului.

"Urmează ca noi să desfășurăm un eveniment spectaculos și memorabil. La momentul actual, este o prioritate pentru partidul nostru", a spus sursa, menționând că costurile reutilării teatrului „Maria Bieșu” vor constitui "câteva milioane", dar nu a precizat valuta și cine va aloca aceste surse.
"Este un moment crucial în viața partidului, de aceea este de prisos să discutăm despre costurile financiare", a subliniat el.
Notăm, că anterior, ministrul Culturii, Boris Focșa, într-un interviu pentru agenția OMEGA a declarat că în realitate teatrul este pregătit pentru festivalul „Invită Maria Bieșu” și cheltuielile pentru reconstrucția acestuia sunt suportate de bugetul de stat. În același timp, pe frontonul clădirii au fost deja montate construcții speciale pe care sunt afișate bannere uriașe ale partidului Democrat.
De remarcat, că, potrivit ministrului, „deocamdată nu avem devize, abia acum facem devizul și cred eu că acesta va fi gata într-o săptămână-două".
Notăm, că Boris Focșa a fost desemnat în funcția de către PD.


