Ceban se leapădă de comunişti
O nouă scindare în rândurile PCRM! Deputatul Ion Ceban a părăsit fracțiunea comuniştilor în favoarea grupului Dodon. Ceban nu a precizat motivele plecării, dar a declarat că rămâne duşmanul alianţei de guvernare.
Chiar şi aşa transfugul a trezit inspiraţia unui liberal-democart. Tudor Deliu i-a dedicat o poezie.
După ce a declarat că pleacă din PCRM, Ion Ceban a ieşit puşcă de la şedinţa Legislativului. Prin urmare, motivele plecării rămân necunoscute. Totuşi, gestul lui Ceban a deputaţii alianţei, iar liberal-democratul Tudor Deliu i-a dedicat şi ode.
După cum şi era de aşteptat, cel mai încântat de plecarea lui Ceban, a fost liderul socialiştilor Igor Dodon, care şi-a felicitat proaspătul coleg. Dodon spune că acţiunile de racolare nu se încheie aici şi că mai au nevoie de o persoană ca să devină fracţiune.
Comuniştii au pierdut unul dintre organizatorii şi susţinătorii înflăcăraţi ai formaţiunii, care la protestele din iarna striga cât îl ţinea gura "Jos Alianţa".
Ion Ceban, în vârstă de 32 de ani, şi-a făcut carieră în PCRM. În perioada guvernării comuniste a ocupat funcţia de viceministru al edicaţiei. Ultimul val de plecări din PCRM a avut loc în luna iunie a acestui an, atunci când Vadim Mişin, Tatiana Botnariuc şi Oleg Babenco au părăsit formaţiunea.


