Ceban: Primesc amenințări de la reprezentanți liberali. Mihai Ghimpu neagă
Consilierul municipal socialist, Ion Ceban, a dezvăluit printr-o postare pe una din rețelele de socializare că familia sa ar fi fost amenințată.

„Primesc tot mai multe amenințări de la diferiți reprezentanți ai Partidului Liberal. Sigur că nu am atras și nu atrag atenția până nu se întâmplă lucruri care mă deranjează cu adevărat, și anume când este vizată familia”, a scris acesta, scrie realitatea.md.
Întrebat fiind, în acest context, liderul Mihai Ghimpu a negat că liberalii ar avea legătură cu cazul.
„Cum îi amenință familia, dacă el cu mama (n.r. Eugenia Ceban) sunt și acasă și-n Consiliul Municipal Chișinău (CMC)? Da cine îl amenință?! Amenințările lui Vanea Ceban nu sunt decât frica de ceea ce au făcut ei în calitate de consilieri municipali”, a declarat Mihai Ghimpu.
Ion Ceban a mai precizat că amenințările au început în adresa părinților, în special, din partea lui Mihai Moldovanu, șeful Direcției Sănătate a municipiului Chișinău, după ce socialiștii au cerut demisia acestuia în cadrul CMC. Postarea sa poate fi citită integral mai jos:
Consilierul socialist a anunțat că va apela la organele de drept.


