Ceban face haz pe seama lui Ghimpu: „Ce mai zice Burebista?"
Consilierul prezidențial, Ion Ceban, râde pe seama liderului Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, în contextul în care, în ultimele zile, miniștri liberali, dar și consilieri municipali au fost audiați sau reținui de organele de lege.

Într-o postare pe o rețea de socializare Ceban se întreabă „ce mai zice Burebista”, făcând aluzie la Ghimpu, care este cunoscut pentru discursurile sale în care de mai multe ori a menționat despre Burebista și Decebal, informează independent.md.
„Prieteni, cine stie ce mai zice Burebista?”, a întrebat Ceban. În replică, internauții l-au sfătuit să nu să se bucure că oligarhul Vladimir Plahotniuc face loc pentru „prieteni noi” la guvernare.
Amintim că, viceprimarul municipiului Chişinău a fost plasat în arest la domiciliu. Funcţionarul este suspectat de depăşirea atribuţiilor de serviciu în dosarul parcărilor cu plată şi a fost reţinut pentru 72 de ore. Încătușat a fost și șeful direcției Transport, Igor Gamrețchi.
Astăzi, ofițerii antiorupție au descins la ministerul Transporturilor, fiind reținuți mai mulți funcționari, iar ministrul liberal Iurie Chirinciuc a fost audiat la CNA.


