Ce spuneau în 2013 Tudor Deliu și Igor Dodon despre votul mixt
În 2013, atunci când Parlamentul a votat sistemul mixt de vot, inițiativa a fost susținută atât de actualul președinte Igor Dodon, pe atunci deputat, cât și de PLDM, reprezentanții căruia menționau că acesta era una din promisiunile și prioritățile formațiunii.

Unul din cei mai aprigi susținători ai mixtului era chiar Tudor Deliu, actualul șef al fracțiunii PLDM, după cum reiese din declarațiile de atunci din Parlament din 18 aprilie 2013, scrie politics.md.
Tudor Deliu declara în fața deputaților că votul mixt este una din promisiunile PLDM și că a fost consultat cu cetățenii. „Deci Partidul Liberal Democrat din Moldova va susține acest proiect de lege, dat fiind faptul că sistemul mixt a fost un obiectiv al Partidului Liberal Democrat, care a fost discutat cu alegătorii atât în primăvara și în vara anului 2009, cât și în toamna anului 2010 și a avut o susținere a alegătorului”, susținea Tudor Deliu.
Și Igor Dodon se referea la necesitatea modificării sistemului electoral, care este unul incorect și favorizează anumite partide. „Sistemul actual electoral favorizează partidele care au un lider puternic și nu contează cine o să fie mai departe pe listă. Foarte des se întâmplă așa că partidul votează sau este votat un partid de alegători datorită doar primei persoane și mai departe trec 20 – 30 de persoane care nu sunt cunoscute. Acest proiect de lege, în opinia noastră, parțial, poate să rezolve problema, însă creează și o mulțime de probleme”, declara Igor Dodon de la tribuna centrală a Parlamentului.
El a amintit că PSRM pledează pentru modificarea sistemului electoral încă din 2011. „ Celor care sunt categoric împotriva acestui mecanism. Stimați prieteni, Vorbiți cu oamenii în teritoriu. Ieri eu am fost în satul Podgoreni din raionul Orhei. Oamenii mi-au spus: domnule Dodon, nici nu știu cine-i deputatul, de la PLDM sau de la comuniști ș.a.m.d., responsabil de raion. Dați-ne, vă rog, posibilitate noi să alegem direct. Direct să alegem deputatul și să știm de la cine să cerem”.
Amintim că în 2013 Parlamentul a votat modificarea sistemului electoral, aproximativ în aceleași condiții ca cele din prezent – adică cu mai bine de un an înainte de alegerile parlamentare. De menționat că atunci și Viorel Cibotaru, actualul lider al PLDM se pronunța pentru votul mixt considerând că astfel vor putea accede în legislativ personalități notorii, din afara influențelor de partid.”Principalul avantaj pe care-l văd constă într-o deschidere mai mare de intrare în parlament a unor personalităţi, în afara sferei de influenţă a partidelor, într-o formulă mai bine organizată. Această lege poate fi privită şi ca un experiment de a da sistemului nostru electoral o latură umană mai pronunţată, în care electoratul să se implice mai mult în alegerea deputaţilor”, declara Viorel Cibotaru pentru Adevărul în 2013.


