Ce are Ghimpu cu Plahotniuc?
Liderul PL, Mihai Ghimpu, nu vrea o nouă funcție de prim-vicepreședinte al Parlamentului, ci pe cea pe care în prezent o ocupă Vlad Plahotniuc.”Dacă PD nu vrea să ne cedeze funcția de prim-vicepreședinte care există acum, noi nu ne supărăm nici dacă ne oferă funcția de președinte al Parlamentului”, a anunțat Ghimpu în cadrul emisiunii ”Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

”PD nu are dreptul să facă oferte și să împartă funcții în alianță. Ce înseamnă încă o funcție de prim-vicepreședinte al Parlamentului? Ce, cântărim ca la piață? Mai punem un măr? Vom discuta despre acest subiect în cadrul alianței și sper să ajungem la o înțelegere”, susține liberalul.
Pe de altă parte, liderul PL afirmă că funcția de procuror general aproape că echivalează cu cele trei funcții principale în stat, de aceea, din moment ce PL-ului nu îi revine niciuna din cele trei, ar trebui să i se cedeze cea de procuror.
Vă amintim că vineri, în cadrul unei emisiuni tv, liderul democraților, Marian Lupu, a declarat că PD nu este gata să cedeze funcţia de procuror general PL-ului.
"Ceea ce vrea domnul Ghimpu nu este un moft. Un partid aflat la guvernare, trebuie să dispună de pârghii. Foarte uşor mai poate fi introdusă încă o funcţie de prim-vicepreşedinte al Parlamentului. PL trebuie să fie prezent în prezidiul Parlamentului", a menţionat Lupu.
Sursa: www.union.md


