Ce active a privatizat Guvernul Republicii Moldova în anul 2017
Veniturile din privatizarea bunurilor proprietate publică achitate în bugetul de stat în anul 2017 au constituit 166,44 milioane de lei, anunță Agenția Proprietății Publice (APP).

Astfel veniturile de la vânzarea activelor statului au scăzut în 2017 de două ori şi ceva comparativ cu anul 2016, când veniturile au depăşit 341 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat APP, în 2017, în conformitate cu prevederile privind administrarea și deetatizarea proprietății publice au fost desfășurate 3 runde de privatizare a bunurilor proprietate publică de stat supuse privatizării în cadrul cărora au fost puse în vînzare 73 bunuri (majoritatea lor repetat), scrie mold-street.com.
Din acestea 25 pachete de acțiuni la licitații prin intermediul Bursei de Valori, 16 bunuri la concurs comercial, 29 bunuri la licitație cu strigare, trei bunuri la concurs investițional. Drept rezultat, au fost privatizate 16 bunuri.
În trei runde au fost privatizate doar 16 bunuri
E vorba de pachetele de acțiuni ale statului din 10 societăți pe acțiuni (Glass Container Company (31,415%), Floare-Carpet (59,486%), Fabrica de unt și brînzeturi din Vulcănești ”InLav” (13,331%), Autoservice din Pîrlița (7,360%), SA de achiziții și desfacere a producției agricole „Livada” (0,748%), Agromec-Zăbriceni (0,078%), SA pentru aprovizionare și desfacere Agroindservice (0,064%), Întreprinderea de colectare și desfacere Anenii Noi (3,507%), Comerţ-Petrol (100%) şi Fabrica de unt din Floreşti (0,365%).
La fel au fost privatizate trei complexe patrimoniale unice (ÎS Centrul de Reproducere a Păsărilor - Abaclia, Basarabeasca, ÎS Vibropribor şi ÎS Fantezie din Chișinău) și trei obiective nefinalizate (cinematograful din oraşul Taraclia; blocul administrativ al Institutului de Microbiologie și Virusologie cu terenul aferent din municipiul Chișinău şi ambulatoriul din Vălcineț, Călărași).
Veniturile din privatizare achitate în bugetul de stat în anul 2017 constituie 166,44 milioane lei, iar cheltuielile de restructurare, lichidare și privatizare a bunurilor proprietate publică - 1,3 milioane lei.
Potrivit APP, în perioada de referință au fost monitorizate 77 contracte de parteneriat public-privat și concesiuni, înregistrate în Registrul patrimoniului public.
De asemenea au fost avizate studiile de fezabilitate pentru 9 proiecte de parteneriat public-privat; monitorizate 13 contracte de vînzare-cumpărare a bunurilor proprietate publică de stat privatizate la concursuri; acceptată privatizarea a 18 încăperi nelocuibile date în locaţiune, încheiate 6 contracte de vînzare-cumpărare și 2 contracte de locațiune a terenurilor aferente bunurilor proprietate privată; precum și alte activități conexe.
De notat că deocamdată nu s-a anunţat dacă operatorul român Transgaz a preluat întreprinderea de stat Vestmoldtransgaz.


