CC a revenit asupra procedurii de alegere a şefului statului
Curtea Constituţională a revenit asupra procedurii de alegere a şefului statului. Judecătorii au examinat astăzi sesizarea deputatului neafiliat Mihai Godea, care vrea să amendeze Legea cu privire la procedura de alegere a şefului statului. Autorul sesizării consideră că unele prevederi din Lege contravin Legii supreme. De cealalată parte, reprezentanţii Parlamentului şi Guvernului sunt de părere că argumentele invocate sunt nefondate.

Mihai Godea a solicitat judecătorilor să spună dacă au fost sau nu încălcare prevederile legii prin care s-a stabilit că alegerile prezidenţiale se consideră valide dacă la ele au participat cel puţin trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi, 61 de deputaţi, la termenul rezonabil de dizolvare a Parlamentului, atunci când este amânat scrutinul prezidenţial ca urmare a neînregistrării vreunui candidat în cursă, dar şi la numărul candidaţilor la alegerile pentru funcţia de şef al statului. Reprezentanţii Parlamentului şi Guvernului prezenţi la şedinţă sunt de părere că argumentele invocate sunt nefondate.
Victor Morgoci, reprezentantul parlamentului la CC: - Opinia noastră rămâne cea iniţială că argumentele invocate sun nefondate şi respectivele prevederi din lege trebuie a fi declarate ca fiind constituţionale.
Vladimir Grosu, reprezentantul guvernului la CC: - În viziunea Guvernului toate argumentele care au fost invocate de către autorii sesizării pot servi pentru a argumenta, pentru a justifica o anumită adresă din partea Curţii în adresa Parlamentului, dar nu ajung ele la acel nivel minim pentru a declara aceste prevederi legale drept neconstituţionale, ceea ce ne determină să solicităm Curţii declararea lor constituţionale.
După mai bine de o oră de audieri, preşedintele Curţii Constituţionale a spus că decizia instanţei supreme va fi pronunţată, joi, 24 mai.
Mihai Godea, deputat neafiliat: - Înţelegem că aceste hotâriri produce efecte doar pentru viitor, că ele nu vor schimba situaţia de drept existentă şi că nu vor determina revizuirea ei. Însă o hotărâre corectă a unei instanţe juridice constituţionale va avea efecte de prevenire şi va contribui la întărirea statului de drept, va ajuta ca dretpatea să fie cu adevărat garantată.
Reamintim că Mihai Godea a sesizat Curtea Constituţională pe 27 ianuarie curent prin care a contestat mai multe modificări în Legea cu privire la alegerea preşedintelui ţării operate de deputaţii din Alianţă.


