Carpov despre negocierile de la Dublin: Nu pot să spun că există o schimbare de conţinut
„Nu pot să spun că există o schimbare de conţinut. O schimbare de formă este”, a declarat vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, referindu-se la negocierile recente în formatul 5+2 de la Dublin, Irlanda.

Dacă după reuniunea de la Vilnius au rămas necoordonate 6 puncte, acum sunt doar 3. Pentru jumătate din probleme abordate au fost găsite soluţii de compromis. Celelalte 3 urmează să fie discutate la următoare rundă de negocieri în luna aprilie, titrează infoprimneo.
„Elementele care au rămas a fi discutate ţin de principiul statutului părţilor la masa de negocieri, de asumarea unor angajamente de către toţi participanţii în formatul 5+2 şi, ultimul punct, îndeplinirea angajamentelor pe care părţile şi le asumă în procesul de negocieri”, a menţionat Carpov.
Reuniunea oficială în formatul de negocieri „5+2” la Dublin, Irlanda, a avut loc în perioada 28-29 februarie. Formatul „5+2” include reprezentanţii părţilor, mediatorilor şi observatorilor în procesul de negocieri: Moldova, administraţia de la Tiraspol, OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, SUA şi UE.


