Capcane pentru funcţionarii corupţi
Ministerul Justiţiei pregăteşte capcane pentru funcţionarii corupţi. Ministrul Oleg Efrim afirmă că echipa lui elaborează un proiect de lege, menit să testeze gradul de corupere la judecători, procurori, poliţişti, dar şi la ofiţerii Anticorupţie.
Dacă iniţiativa va trece de Guvern şi Parlament, atunci pentru angajaţii din sistemul judiciar şi cei din organele de forţă vor fi organizate operaţiuni speciale în cadrul cărora persoane sub acoperire vor încerca să-i mituiască. Noile reguli ar putea intra în vigoare la începutul anului 2013.
Astfel, cei care nu se vor lăsa cumpăraţi, vor activa în continuare, restul - ar putea fi trimişi după gratii. Singurii care vor rămâne neverificaţi, ar putea fi colaboratorii Serviciului de Informaţii şi Securitate. Şi asta pentru că, deocamdată, nu a fost identificată, instituţia care i-ar putea provoca pe agenţii SIS. La fel, Oleg Efrim nu a putut preciza dacă autorităţile vor organiza capcane şi pentru aleşii poporului, sau deputaţii se vor bucura în continuare de imunitate. Ministrul Justiţiei afirmă că iniţiativa lui va fi remisă Guvernului spre examinare până la sfârşitul lunii noiembrie, după care să ajungă la Parlament. Efrim speră că legea va intra în vigoare începând cu 2013.


