Candu: Rusia le-a oferit cetăţenie transnistrenilor pentru a-i folosi la alegerile prezidențiale
Tot mai mulți locuitori ai regiunii nerecunoscute din stânga Nistrului primesc cetățenia Federației Ruse, devenind potențiali beneficiari de subvenții, pensii și ajutoare financiare. Numărul cetățenilor ruși în regiunea transnistreană a crescut spontan în ultima perioadă.

Potrivit președintelui Parlamentului Andrian Candu acest fenomen se datorează planurilor ascunse ale autorităților de la Moscova prin care aceștia încearcă să domine teritoriul. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru agenția ucraineană UNN, citată de realitatea.md.
„În primul rând, aceasta este o politică a Federației Ruse. Astfel, ei păstrează controlul asupra anumitor teritorii - nu numai prin „administrațiile” sale, armată, dar și prin folosirea populației. Dacă să analizăm cifrele, în regiunea transnistreană locuiesc persoane de diferite etnii, acolo locuiesc ucraineni, chiar și mai mulți decât ruși, și o mare parte din moldoveni. Deci este, desigur, un pic ciudat să vedem că brusc, în câțiva ani, avem atât de mulți cetățeni ruși acolo. Acest lucru arată așa de parcă Federația Rusă acționează în această direcție, oferind beneficii, inclusiv beneficii financiare, celor care au obținut cetățenia rusă. Ei au un sistem de susținere a cetățenilor ruși - beneficii, subvenții, plăți”, a declarat Andrian Candu.
„Acest lucru arată că Rusia are o strategie pregătită pentru acești oameni. Motivele pot fi diferite: în primul rând, de a folosi în viitor acești oameni pentru un scenariu asemănător cu cel din Ucraina, referitor la cazul cu Crimeea, când a fost anexat teritoriul din motiv că acolo s-ar fi aflat mai mulți cetățeni ruși, sau pentru a-i folosi la alegeri - sau pentru a manipula aceste persoane în timpul alegerilor, ceea ce este mult mai ușor. Deci, eu sunt sigur că aceasta este o politică deliberată din partea Rusiei, efectuată cu scopul de a oferi cetățenie persoanelor care locuiesc în Transnistria, pentru ca mai apoi să pretindă la un statut în regiunea transnistreană”, a menționat Candu.


