Candu la București, despre intrarea românilor în RM doar cu buletinul
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu a avut astăzi o întrevdere cu ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, în cadrul căreia a ridicat problema accesului cetăţenilor UE, inclusiv români, în Republica Moldova pe baza cărţii de identitate, dând ca exemplu statele din Balcanii de Vest.

Potrivit unui comunicat MAE, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit, miercuri, cu Andrian Candu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, aflat în vizită oficială la Bucureşti.
În cursul convorbirilor, Bogdan Aurescu a ridicat problema accesului cetăţenilor UE, inclusiv a celor români, în Republica Moldova pe baza cărţii de identitate, evocând exemplul în acest sens al statelor din Balcanii de Vest.
Cei doi oficiali au discutat şi despre evoluţiile politice din Republica Moldova, inclusiv după alegerile din Găgăuzia privind funcţia de başcan, precum şi perspectivele de soluţionare a conflictului transnistrean.
În ceea ce priveşte aplicarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Aurescu a subliniat că este nevoie, "pe mai departe, de înregistrarea de noi progrese", astfel încât Republica Moldova să-şi conserve statutul avansat în cadrul Parteneriatului Estic.
În planul cooperării bilaterale, ministrul de Externe a prezentat "angajamentul complex" al României faţă de Republica Moldova, materializat atât prin proiecte de anvergură, cum sunt interconectările energetice şi de transport, cât şi prin iniţiative cu impact direct la nivelul cetăţeanului - replicarea peste Prut a modelului românesc de serviciu mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD) sau finanţarea oferită pentru renovarea şi utilarea grădiniţelor, se arată în comunicatul MAE.


