Candu explică de ce Dodon n-a obținut rezultate în dosarul transnistrean: A vrut să cheme Rusia
De ce Dodon, deşi a promis, n-a reuşit să soluţioneze problema transnistreană? De ce Partidul Democrat a găsit un numitor comun cu Tiraspolul în mai multe privinţe?

La aceste şi alte întrebări răspunde preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, într-un interviu acordat Agenţiei de presă ucraineană UNN.
Potrivit lui Candu, „soluția” lui Dodon era implicarea Federației Ruse în scopul oferirii unui statut special regiunii separatiste, scrie deschide.md.
„Domnul Dodon a avut altă abordare: el a vrut să cheme Rusia la masa negocierilor și să caute o soluție politică, să lucreze asupra statutului special. Este foarte devreme să vorbim despre aceasta. Trebuie să găsim numitori comuni și să câștigăm încrederea. Trebuie să începem să avem încredere unii în alți și abia după asta să vorbim despre «căsătorie»”, a spus Candu.
Candu a explicat că rezultatele obținute în dosarul transnistrean Chișinăul sunt efectele soluțiilor practice, nu politice. „Noi nu ne-am consultat cu Rusia, noi am lucrat cu așa-zisele autorități ale Transnistria, având ca intermediar OSCE-ul. Am identificat problemele și le-am soluționat”.
De asemenea, vicepreședintele PD a explicat ce se ascunde în spatele oferirii de către Federația Rusă a cetățeniilor pentru locuitorii transnistreni.
„Arată așa de parcă Federația Rusă propune o răsplată, inclusiv și financiară, pentru cei care au primit cetățenia rusă [...] Aceasta înseamnă că Rusia are o strategie pentru acești oameni. Scopurile pot fi diverse. De exemplu: să-i folosească pe acești oameni pentru un scenariu la fel ca cel din Crimeea, când a fost anexat teritoriu pentru că chipurile acolo sunt foarte mulți cetățeni ruși”, a spus Candu.
Oficialul a precizat că este sigur că aceasta este o politică „deșteaptă” a Rusiei de a împărți cetățenie oamenilor care locuiesc în Transnistria, ca mai apoi să pretindă acolo la un rol important.
De asemenea, Andrian Candu a declarat că autoritățile moldovenești nu se vor implica în desfășurarea alegerilor din Federația Rusă, care vor ave loc și pe teritoriul R. Moldova și, în special, în Transnistria, unde vor fi deschise 24 de secții de vot din cele 27 din Republica Moldova.
Oficialul a mai spus că trupele ruse din regiunea transnistreană reprezintă un pericol enorm la adresa securității R. Moldova și a întregii regiuni, invocând pregătirile militare intense ale contingentului militar rus de pe teritoriul Republicii Moldova.
Președintele Parlamentului din Republica Moldova este convins că „tot ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este numai responsabilitatea Federației Ruse. Ceea ce se întâmplă în Osetia de Nord și Abhazia: noi tot înțelegem și vedem că e vorba de interesele lor”.


