Campania „Dislike Vlad Filat” are efect. De la -18 la -593
Campania pornită ieri de internauți pe facebook, „Dislike Vlad Filat” are efect. Numărul utilizatorilor facebook care au dezapreciat pagina liderului Partideului Liberal Democrat din Republica Moldova, a crescut considerabil.

După trădarea lui Iurie Leancă și formarea alianței dintre PLDM-PD-PCRM, care s-a soldat cu alegerea lui Chiril Gaburici în funcția de Prim-ministru, internauții au decis să îi acorde dislike la pagina de facebook a lui Filat.
Numărul persoanelor care s-au alăturat grupului creat ieri pe facebook, care sugerează utilizatorii rețelei de socializare să acorde un „dislike” la pagina fostului prim-ministru demis pentru acte de corupție, Vlad Filat, a crescut. Cel puțin de ieri până azi, 467 de utilizatori ai rețelei de socializare s-au alăturat grupului.
Dacă ieri, potrivit topbrands.md, care prezintă „Clasamentul Paginilor de Facebook & Numărul de Fani”, pagina lui Vlad Filat, a pierdut 18 din cei 43 040 utilizatori care îl apreciează. Astăzi numărul acestora a crescut de la câteva zeci la câteva sute. Astfel potrivit statisticii topbrands.md, dacă ieri numărul persoanelor care au dezapreciat pagina de facebook a lui Vlad Filat era de 18 persoane, astăzi numărul acestora a ajuns la 593.
Tot potrivit aceluiași site pagina de facebook a lui Vlad Filat este pe locul 2 în topul politicienilor și pe locul 23 în clasamentul general iar 3 512 de utilizatori facebook vorbesc despre aceasta.


