Câţi prostălani avem - umplem Europa sau înapoi spre Republica Euroasiatică Moldovenească

Alte posibilităţi nu are. Cică să nu-şi facă inimă rea, odată şi odată, părinţii se vor întoarce. Disperată şi întristată, copila îl roagă pe Atotputernic: M-am gândit eu ce-ai putea să faci, Doamne? Fă să fie şi la noi în ţară multe căpşuni, oamenii să rămână aici să le culeagă şi să nu mai plece nimeni, nimeni! Să rămânem aici cu toţii! Mulţumim, Doamne! Cu drag, Ioana. 

Nu ţi-am cerut niciodată bani. Nici de căpşuni nu am nevoie. Suntem subiecţi liberi, fără angajamente unul faţă de altul. De aceea putem discuta ca de la egal la egal.

Două decenii de independenţă a Republicii Moldova au culminat de fapt cu un haos spiritual. Parcă aş parcurge o chinuitoare cale de tranziţie: de la Republica Sovietică Socialistă Moldovenească spre Republica Euroasiatică Moldovenească. Ultima se proiectează deja la orizont. 

 În aproape trei ani, Alianţa de la guvernare n-a reuşit să implementeze măcar o reformă în economie. Ajutoarele financiare ale Uniunii Europene s-au dus pe gura lupului. Nimeni nu lămureşte cum s-au utilizat banii. Ca să nu se pomenească în pragul unui faliment ruşinos, rămânând fără sprijinul Bruxelles-ului, Parlamentul moldovean a legalizat minorităţile sexuale. Cu alte cuvinte, noi mimăm progresul, realmente consumând pomeni. Ne aşteaptă vremuri grele. Ţi-am amintit despre unele probleme, deşi tu, şi fără mine, cunoşti excelent situaţia economică dintre cele două râuri.

 Zilele trecute, în Rada Ucrainei s-a declanşat o bătaie în toată legea. Între deputaţii ucraineni şi cei ruşi. Partea rusă intenţiona să-şi decreteze limba în calitate de a doua în stat. Partea ucraineană şi-a suflecat mânecile, a ocupat tribuna şi votarea nu s-a realizat. Cămăşile săreau din pantaloni, iar fălcile primeau pumni. Zburau sticle, poate că şi dinţi. Abia aştept să văd cum vor evolua evenimentele. Începutul e de bun augur. De ce evoc cazul de la Kiev? Vreau să înţelegi că în prezent Ucraina reprezintă cel mai preţios noroc geografic al Republicii Moldova. Nu frontiera comună cu tine sau cu Uniunea Europeană ne salvează, ci anume tamponul ucrainean. Cât va rezista el, unul Dumnezeu ştie. Să ne fi aflat alături de Rusia, rubla de mult înghiţea leul, iar rusa devenea prima limbă de stat. Ea şi acum e prima, noi însă ne bucurăm, aidoma unor copii, că n-a pătruns deocamdată în Constituţie.

 Îţi mai divulg un secret în avanpremieră. Etnia de limbă rusă la noi e slăbuţă. Ea arată puternică, pentru că mankurţii locali sunt numeroşi. Câţi prostălani avem – umplem Europa. Dacă ne-am imagina pe o clipă că rusolingvii pursânge ar dispărea din Basarabia, fii sigur, Unirea nu s-ar produce mâine. Şi nici poimâine. 

 Republica Moldova contemporană se aseamănă cu Basarabia ţaristă de la începutul secolului XX. Ba aş zice, situaţia s-a complicat. Atunci, cel puţin, ne lipseau şcolile naţionale. Astăzi le avem din belşug, dar ce folos. Tineretul actual încă se îndoieşte dacă limba lui se numeşte română. Că el aparţine naţionalităţii române – se îndoieşte dublu. Aşa-s profesorii noştri. Puţin probabil că în viitorul apropiat se vor schimba. Există o singură variantă salvatoare, dar şi aceea e fantastică: să cotrobăim prin fundul istoriei, poate vom găsi nişte profesori romani cu sânge dacic. Cineva ar putea să-mi reproşeze: De ce cobori atât de adânc, dacă-l ai mai aproape pe Vlad Ţepeş? Adevărat, Eminescu credea la fel. Ne-am gândit la domnitorul drastic şi anticorupt, însă nu-l putem chema, căci se înfurie Uniunea Europeană ameninţându-ne: Lăsaţi-l în pace pe Ţepeş că de nu – vă dăm pe mâna ruşilor.

 În 1988-‘89, basarabenii erau curajoşi şi plini de speranţă. Chiar şi vecinii ucraineni ne invidiau. Astăzi, făcând bilanţul celor 21 de ani de independenţă, ne-am adeverit cei mai laşi din spaţiul postsovietic. Ultima performanţă la acest capitol aparţine chiar Parlamentului. El a respins propunerea de a coborî tricolorul în bernă cu ocazia bicentenarului de la ocuparea Basarabiei de către Imperiul Ţarist. În mintea deputaţilor respectivul act de laşitate se cheamă acţiune înţeleaptă.

Tu ne-ai ajutat cum ai putut. Sute de mii de basarabeni şi-au recăpătat cetăţenia română. Ei şi? Majoritatea lor sunt oameni fără obraz. Ăştia pot să jure şi în faţa lui Dumnezeu, şi tot o să-l trădeze. Bine că n-ai cheltuit bani pentru această operaţie. Candidaţii la cetăţenia română au achitat cheltuielile pentru perfectarea documentelor.

Altceva îmi displace. Şi mă irită de un şir de ani. Mă refer la studenţii basarabeni care-şi fac studiile în România. Pe banii statului român, adică ai tăi. Inclusiv aici, figura patriotismului a eşuat. În faza începătoare, mă bucuram. În fine, îmi ziceam, vom avea români de viţă nouă în Republica Moldova. Pe naiba! Are românul o vorbă picantă, dar exactă: te-ai dus... de genul masculin, te-ai întors.. de genul feminin. Evident, nu toţi, dar mulţi, mulţi. Personalităţile sunt rarisime. Tu, mă întreb de ce, păstrezi datele în secret. Nu cunosc cifra absolvenţilor basarabeni ai instituţiilor de învăţământ superior din România. Nici suma totală a întreţinerii lor în euro sau dolari. Sunt sigur, ar impresiona pe oricine. Câţi dintre ei s-au întors la vatră? Habar n-am. 

Pentru anul curent am auzit că vei mări numărul de burse. Deci, cheltuielile vor spori. În locul tău, m-aş opri. Să înveţe basarabenii unde vor, dar pe cont propriu. Ei doar locuiesc într-un stat suveran. De generozitatea ta să beneficieze bucovinenii, românii din nordul şi sudul trunchiat al Basarabiei, inclusiv transnistrenii. Ce să faci cu banii meniţi pentru noi? Răspunsul nu ţine de competenţa mea. Hotărăşte de unul singur. Ei ar putea sosi sub formă de cărţi româneşti în bibliotecile noastre sărace. Avem atâtea răni patriotice de lecuit – de-ai avea tu bani.
 Cu doritorii de a studia în România trebuie să închei un contract. Majoritatea lor nu revin acasă. Rămân la tine ori o tulesc în Occident. De fapt, şi ai tăi, din câţi pleacă, doar o treime se întorc.
 Cu vremea, s-ar putea să vorbim în două limbi asemănătoare. Tu – într-o română englezificată, cu centrul la Bucureşti. Eu – într-o română rusificată, cu centrul la Chişinău. Iarăşi vom irosi bani aiurea pentru a achita serviciile noilor tălmaci.

Impresiile despre cei reveniţi la baştină adesea sunt confuze. Iată ce scria Iurie Ungureanu din Bălţi în Literatura şi arta la 24 septembrie 2009: Se poate face carte, dacă noi, absolvenţii şcolilor româneşti, am fi cu mâinile dezlegate şi gradul I să fie acordat automat după 2 ani vechime... În cazul meu, mereu am fost înjosit, bârfit, ignorat din cauză că am absolvit Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, România, în 1994. Nici gradul II nu-l am. 

Am întâlnit, spre oroarea mea, destui absolvenţi basarabeni cu şcoală românească, transformându-se aici, din proprie iniţiativă, în minunaţi propagandişti ai valorilor comuniste, adepţi ai Istoriei prosovietice a Moldovei, în defavoarea Istoriei românilor. Dacă nu-i vedeam cu ochii mei, cât lumea nu credeam. 
Miroase a scârbă de la dânşii. Şi-s mulţişori. Nu arunca banii în vânt, fratele meu. E doar bugetul tău, mai exact, al poporului român.

Din fericire, în Republica Moldova se mai întâlnesc români, plăsmuiţi nu de istoria naţională cam încâlcită, ci de însuşi Dumnezeu. Ăştia luptă pe baricade. Îi vezi cu ochiul liber. Chiar dacă nu-i remunerezi – socoteală nu îţi cer. Totuna rămân pe baricade. Arareori, se mai supără şi ei, dar nu coboară de acolo, de sus. O compătimesc pe fetiţa Ioana, visând o Românie plină de căpşuni, ca toată lumea să stea acasă. Cred că e o metaforă împotriva felului nostru de a fi: plecând aiurea, uităm adresa plaiului natal. Refuz căpşunele, dar vreau şi eu Acasă. Nu plâng. Nu sunt fetiţă. Păcat să plângi, când duşmanii mişună în jurul tău. 

Tradiţional, unii deznădăjduiţi îşi încheie discursurile sau articolele din presă cu doleanţa Aşa să ne ajute Dumnezeu! Ăştia şi-au pierdut complet simţul realităţii. L-au transformat pe Atotputernic într-un fel de Moş Gerilă sovietic cu sacul plin de jucării. Nu-i frumos. Pe fetiţa Ioana o mai înţeleg: ea e mică, ducând dorul părinţilor. Lăsaţi văicăreala voi, ceilalţi. Urcaţi pe baricade, nu umblaţi întruna cu cerşitul, rugându-l pe Cel de Sus să vă ajute. Adică să muncească în locul vostru. Dacă trebuie, nu vă sfiiţi. Acţionaţi ca ucrainenii în Radă. În cazul dat, ei sunt vecinii noştri exemplari. Salut!