theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
16 Мая 2012, 09:50
1 129
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

„Cadoul” lui Şevciuc pentru Putin

Rusia riscă să fie condamnată pentru acţiunile noii puteri de la Tiraspol. Cel puţin aşa cred juriştii baroului de avocaţi „Veaceslav Ţurcanu & Co”, care apără interesele fostei şefe a băncii transnistrene, Oxana Ionova, acuzată de delapidări în proporţii deosebit de mari.

Rusia riscă să fie condamnată pentru acţiunile noii puteri de la Tiraspol. Foto: http:rt.com
Rusia riscă să fie condamnată pentru acţiunile noii puteri de la Tiraspol. Foto: http:rt.com

Într-un comunicat de presă al baroului se menţionează că Oxana Ionova a decis să se adreseze la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cu o plîngere împotriva Guvernului Federaţiei Ruse. Avocaţii ei pornesc de la faptul că în 2003 Guvernul Federaţiei Ruse a fost declarat vinovat de CEDO pentru încălcarea drepturilor omului în cazul membrilor grupului Ilaşcu, deţinuţi în penitenciarele transnistrene.

Avocaţii afirmă că Oxana Ionova „este ilegal, absolut arbitrar şi fără probe trasă la răspundere penală şi este ţinută în arest în penitenciarul din oraşul Tiraspol”.
„Condiţiile de detenţie în instituţiile penitenciare transnistrene sînt antisanitare, riscul de contaminare cu boli periculoase pentru viaţă fiind enorm, iar Ionova este deja grav bolnavă. De asemenea, pînă în prezent persistă interdicţia, practicată încă de pe timpurile sovietice, de a transmite nu mai mult de 30 de kg de produse alimentare pe lună pentru o persoană (inclusiv apă), ceea ce este o formă a torturii prin foame, luînd în consideraţie şi calitatea oribilă a alimentaţiei oferită deţinuţilor. Pe lîngă aceste încălcări, toată corespondenţa deţinuţilor este interceptată, ca şi pe timpurile sovietice, inclusiv corespondenţa cu organele de drept, organizaţiile internaţionale, CEDO şi avocaţii”, se spune în comunicatul baroului.

Potrivit avocaţilor, Oxana Ionova „a solicitat să fie transmis un mesaj societăţii că Evghenii Şevciuc a promis să facă ordine, dar în eforturile sale a uitat de dreptate, lege şi prezumţia nevinovăţiei”.

Ei susţin că, chiar şi procurorul rmn, Gureţchii Anatolii, a depus cerere de demisie, inclusiv din cauza conflictului apărut în legătură cu arestarea şi fabricarea dosarului penal împotriva Oxanei Ionova.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована