Cadoul de Crăciun al separatiştilor de la Tiraspol pentru administraţia de la Chişinău
Liderii enclavei separatiste de la Tiraspol ţin morţiş să facă Chişinăului un nou “cadou”, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Astfel, pretinsul ministru de externe din stânga Nistrului, Nina Ştanski, a declarat că “ţara sa” va face tot posibilul pentru a deschide un consulat al Federaţiei Ruse la Tiraspol.
“În stânga Nistrului locuiesc peste 170.000 de cetăţeni ruşi şi noi vom porni de la prevederile dreptului internaţional, care oferă dreptul Moscovei să deschidă consulate în ţările unde sunt peste 50.000 de cetăţeni ai Rusiei. Vom depune toate eforturile în acest sens”, a declarat Ştanski, la un post rusesc de televiziune.
Anterior, preşedintele Moldovei, Nicolae Timofti, a declarat că inaugurarea unui consulat rusesc la Tiraspol este imposibilă, atât timp cât trupele ruseşti sunt dislocate în stânga Nistrului. " Republica Moldova nu-şi va da acordul pentru deschiderea unui consulat la Tiraspol, până când nu va fi retrasă armata rusă din stânga Nistrului", a declarat preşedintele Timofti vineri, în cadrul Clubului de Presă de la Chişinău.
Şi Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a spus că pentru deschiderea unui consulat al Federaţiei Ruse la Tiraspol nu este momentul potrivit. „În condiţiile actuale, când negocierile în formatul 5+2 sunt în stagnare, eu nu cred că este o perioadă potrivită pentru adoptarea unei decizii pozitive în acest sens”, a explicat Lupu.


