Bugetul pe anul 2013, criticat în Parlament
Proiectul bugetului a fost criticat dur de către fracţiunea Partidului Comuniștilor şi grupul socialiştilor care le-au reproșat deputaților Alianței pentru Integrare Europeană că pentru anul viitor au fost alocați prea puțini bani pentru educație, sănătate și agricultură.

"Acest buget va duce ţara de rîpă. Riscaţi să veniţi în ianuarie sau februarie cu un alt buget. A cincea parte din buget sînt bani din exterior. Ne transformăm într-o republică bananieră. Ne vom deprinde să nu muncim şi să așteptăm granturi”, a declarat președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon.
De aceeași părere este și deputatul PCRM, Oleg Reidman, care a menționat că ”bugetul este stabilit pe prognoze false, iar economia se îndoaie nu din cauza crizei din statele UE, ci din cauza taxelor şi apelării la împrumuturi”.
Opoziția a cerut restituirea proiectului în Guvern, însă nu a fost susținută de spicherul Parlamentului, Marian Lupu. Potrivit lui, aceasta ar însemna că documentul va reveni în Legislativ în primăvară.
Și liberalii au avut rezerve față de unele prevederi din buget. Liderul PL, Mihai Ghimpu, a afirmat că cei 278 milioane lei planificați pentru Chișinău sînt foarte puțini.
Proiectul urmează a fi examinat și în lectura a treia.


