theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
9 Марта 2018, 09:00
468
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Bridget Brink încurajează schimbările menite să asigure independența justiției

Asistentul adjunct al secretarului de stat al SUA, Bridget Brink, aflată într-o vizită în Republica Moldova, a reiterat în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale, poziția SUA privind importanța societății civile și a încurajat participanții să continue să-și aducă aportul la dezvoltarea democrației în Moldova.

Brink încurajează schimbările ce asigură independența justiției
Brink încurajează schimbările ce asigură independența justiției

Bridget Brink a subliniat importanța transparenței, responsabilizării și participării cetățenilor în procesul de luare a deciziilor, precum și sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru alegeri libere și corecte, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei SUA la Chișinău, Bridget Brink a încurajat eforturile de combatere a corupției și schimbările menite să asigure independența justiției, ambele fiind esențiale pentru independența Republicii Moldova și capacitatea acesteia de a atrage investiții străine.

Oficialul american a avut o întrevedere și cu ministrul afacerilor externe și integrării europene, Tudor Ulianovschi. În cadrul întâlnirii cei doi oficiali au reafirmat interesele comune ale țărilor, inclusiv sprijinul SUA pentru parcursul european ales de Republica Moldova. Bridget Brink a mulțumit ministrului pentru atenția Guvernului de la Chișinău acordată problemei combaterii traficului de ființe umane.

Totodată, Bridget Brink a încurajat autoritățile de la Chișinău să continue implementarea reformelor cheie prevăzute în Acordul de Asociere, în special reformele în sectorul bancar și cel judiciar. De asemenea, oficialul a accentuat importanța implementării măsurilor în vederea combaterii corupției pentru a asigura independența Republicii Moldova.

Asistentul adjunct al secretarului de stat al SUA s-a întâlnit și cu vicepremierul pentru reintegrare, Cristina Lesnic. În cadrul întrevederii, Brink a încurajat menținerea tendinței pozitive înregistrate la sfârșitul anului trecut în problema transnistreană. 

În calitatea sa de reprezentant special al Statelor Unite în cadrul negocierilor în format 5+2, Bridget Brink a accentuat angajamentul continuu al SUA pentru un proces orientat spre rezultate. La fel, oficialul a încurajat finalizarea implementării acelor obiective care ar oferi un statut special pentru regiunea transnistreană, asigurând în același timp suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована