theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
10 Марта 2015, 16:33
1 783
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

„Boschetarii” din Parlamentul R. Moldova

Persoanele fără un loc de trai, potrivit DEX-ului, sunt numite boschetari, dar în Parlamentul R. Moldova sunt deputaţi care deşi au un loc de trai, preferă să nu-l facă public. Fie că iau locaţiile în chirie, fie că stau la rude sau prieteni, unii dintre legiuitori nu au indicat vreun imobil în declaraţiile lor de avere.

În Parlamentul R. Moldova sunt deputaţi care deşi au un loc de trai, preferă să nu-l facă public. Foto: politics.md
În Parlamentul R. Moldova sunt deputaţi care deşi au un loc de trai, preferă să nu-l facă public. Foto: politics.md

Printre aceştia se regăseşte şi deputata PCRM, Elena Bodnarenco. Potrivit declaraţiei sale de avere, ea nu are nici casă, nici maşină, nici cote părţi în întreprinderi, unica sursă de venit fiind salariul de primar, care a însumat 107,14 mii de lei pentru anul trecut, dar şi din salariul de deputat 10,3 mii de lei.

Într-o situaţie asemănătoare este şi deputatul PSRM, Andrei Neguţa, care a obţinut venit din salariul său de angajat în departamentul de relaţii externe a Bisericii Ortodoxe din Moldova cu sediul la Moscova, de unde a primit 600 mii de ruble, plus pensia obţinută de la CNAS de 55,1 mii lei. Soţia sa a avut un venit de 13,3 mii de lei din pensie.

Acelaşi lucru este atestat şi la Nesterovschi Alexandr, deputat PSRM. El a activat în cadrul Fundaţiei Soluţia, unde a obţinut 19,6 mii de lei, iar soţia sa din ÎCS „New Trend” a obţinut 30 mii de lei. Familia lor nu au casă, maşină sau teren, dar au două conturi bancare deschise în 2013 şi în 2014, cu bilanţul zero pe ambele. Totuşi el deţine 50% din SRL „Fama Glamosa” din Făleşti cu valoarea de 2 700 lei.Tânăra legiuitoare PLDM, Spatari Mihaela, nu are indicată în declaraţia sa de avere casă sau maşină, dar este proprietar al SRL „Evenimente unice”. Ea a obţinut anul trecut doar un venit de 9585 de lei pe lună din salariul de deputat.Novac Grigore, pentru serviciile sale juridice prestate în cadrul PSRM şi fundaţiei Soluţia, a primit peste 17,4 mii de lei. La fel ca şi ceilalţi sus-menţionaţi el nu are casă sau maşină, dar are în proprietate un teren agricol în Chişinău. Cu toate astea, anul trecut Grigore Novac a obţinut 10 mii de dolari din remitenţe.

Deputatul neafiliat, Irina Vlah a declarat un venit obţinut din salariul de legiuitor peste 330 mii de lei, din activitatea pedagogică – peste 17,6 mii de lei, iar din alte plăţi – 117,3 mii de lei. Nu deţine casă sau maşină, nu are nici terenuri sau acţiuni în cadrul vreunei companii.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована