Biserica maramureşană dăruită de România va fi construită la Soroca
Biserica de lemn maramureşană dăruită de România Republicii Moldova cu prilejul vizitei preşedintelui Nicolae Timofti la Bucureşti va fi construită la Soroca. Deocamdată nu a fost ales locul, însă Nicolae Timofti a declarat că va folosi metoda arcului, aşa cum a folosit Ştefan cel Mare când construia mănăstiri.

Potrivit preşedintelui român Traian Băsescu, acest cadou are o simbolistică aparte. ,,Când eram elevi în liceu, se făceau anual vizite la mănăstirile din nordul Moldovei şi când ajungeam la Mănăstirea Putna, acolo, stareţul mănăstirii ne aşeza la un moment dat lângă mormântul lui Ştefan cel Mare şi ne spunea: "Măria sa Ştefan şi mort ne-a apărat, pentru că hotarul României n-a putut fi tras dincolo de mormântul lui Ştefan cel Mare, dincolo de Mănăstirea de la Putna", iar amintindu-ne că Ştefan cel Mare are o mănăstire şi la Soroca, ne-am gândit noi că raionul Soroca ar fi un loc potrivit”, a explicat Traian Băsescu în interviul Radio Romania - Radio Chișinău.
Biserica maramureaşană are şi pentru Nicolae Timofti o încărcătură simbolică şi sentimentală. ,,Noi, în primul rând, avem aceeaşi credinţă şi acelaşi Dumnezeu. Acest gest al domnului preşedinte m-a surprins, nu m-am aşteptat că o să am aşa cadou şi l-am acceptat cu plăcere”, a declarat şeful de stat în cadrul aceluiaşi interviu.

