Băsescu prognozeză unirea în cel mult 2 decenii: Miza alegerilor din 2018 este fără precedent
Președintele de Onoare al Partidului Unității Naționale (PUN), Traian Băsescu, susține că o eventuală unire a Republicii Moldova cu România ar fi un pas reciproc avantajos.

Acesta spune că Unirea se va produce în mai puțin de două decenii și explică de ce, în opinia sa, România are nevoie de Basarabia. Fostul lider de la Cotroceni a mai precizat că alegerile din acest an au o miză foarte mare, iar moldovenii au de decis dacă se pliază sau nu pe un dezastru, scrie deschide.md.
Băsescu crede că nu au fost alegeri mai importante decât cele care vor avea loc în 2018, în Republica Moldova.
„Dacă vor câștiga partidele pro-Rusia, e un dezastru. Poporul Republicii Moldova nu se potrivește cu mongolii. Nu aveți ce căuta un Uniunea Euroasiatică, din punct de vedere cultural", a spus Traian Băsescu.
Fostul lider de la Cotroceni a spus că atât R.Moldova are nevoie de România, cât și viceversa.
„Autoritatea în cadrul Uniunii Europene o dă puterea de vot, iar puterea de vot o dă populația. Mărirea populației României cu patru milioane de oameni aduce o putere mai mare de influență în Uniunea Europeană”, a declarat Traian Băsescu, în cadrul emisiunii Important, de la postul TVC 21.
Fiind întrebat de moderatorul emisiunii, dacă Bucureștiul își permite în prezent unirea cu Republica Moldova, Băsescu a răspuns: „Așa ceva trebuie de discutat... Sunt niște costuri, însă marea problemă e că orice întârziere mărește costurile. În anii `90, Republica Moldova avea același produs intern brut ca și România, poate chiar mai mare. Iar acum, în România produsul intern brut este de șase ori mai mare decât în Republica Moldova. Cu cât mai târziu se va face unirea, cu atât costurile sunt mai mari”, a spus Traian Băsescu.
Fostul președinte român susține că România a devenit o țară sigură odată cu intrarea în NATO: „... Ceea ce a stimulat investițiile străine și, în același timp, România și-a stabilit inițial calea europeană. Republica Moldova a decis să fie țară neutră. Nu v-ați garantat securitatea prin acest articol din Constituție, ceea ce a făcut ca investitorii să ocolească Republica Moldova. În plus, a existat și dorința de a nu supăra Moscova”, este de părere Băsescu.
Oficialul a argumentat și motivele pentru care investitorii au ocolit multă vreme țara noastră:
„Ați avut neinspirația să vă declarați neutri. Nu v-ați asigurat securitatea în nici fel, iar asta au făcut investitorii să ocolească Moldova. Au fost erori în scrierea Constituției".


