Băsescu: Ponta vine la Chișinău; Aveți grijă să nu vă mintă
Președintele suspendat al Românie, Traian Băsescu, afirmă cu nu așteaptă voturi din partea stângă a Prutului la referendumul din 29 iulie. „Nu aștept neapărat recunoștință. Ce am vrut să fac pentru Republica Moldova am făcut pentru că așa cred eu, așa mi-a dictat conștiința de român”, a declarat astăzi Traian Băsescu,h în cadrul unei conferințe organizată pentru presa de la Chișinău.

,,Victor Ponta vine la Chișinău. Aveți grijă să nu vă mintă. Până şi biografia lui este plagiată. Nu ştiu dacă nu şi-a plagiat şi anul naşterii. Omul ăsta poate fi chiar el însuşi plagiat”, a declarat Băsescu în cadrul unei conferințe cu presa din Republica Moldova.
El a ținut să explice jurnaliștilor de la Chișinău de ce a fost suspendat din funcție de Parlament.
„Suspendarea s-a produs pentru că prea mulți politicieni din Parlament nu au acceptat ideea că nimeni nu e mai presus de lege. Oameni importanți precum Sorin Ovidiu Vântu, Corneliu Iacubov, fostul ministru al Agriculturii, Ian Avram Mureșanu, fostul premier Adrian Năstase, au fost condamnați, iar solidaritatea hoților s-a manifestat. Hoții din toate partidele din Parlament și-au presat liderii de partid, doi lideri slabi, puși să fie manipulați, care au mers pe ideea suspendării”, a declarat Băsescu.
Președintele român afirmă că a fost suspendat într-o perioadă nepotrivită, dar este sigur că va reveni la Cotroceni pe 30 iulie. „Sunt un președinte cu popularitate erodată după opt ani de mandat și 3 ani de criză economică. Asta nu înseamnă că n-o să încerc să câștig referendumul. Este o misiune imposibilă, dar și eu sunt un politician imposibil. Nu mă las până nu văd că pierd”, a conchis Băsescu.
Președintele României, Traian Băsescu, a fost suspendat din funcție de către majoritatea parlamentarilor români pentru că ar fi încălcat Constituţia de mai multe ori în ultimii trei ani. Referendumul pentru suspendarea lui Traian Băsescu va avea locla 29 iulie curent.


