Băsescu îl contrazice pe Dodon: Ca să renunți la cetățenia română este nevoie de o simplă cerere
Traian Băsescu, fostul șef de stat al României, îl contrazice pe președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care a declarat anterior că renunțarea la cetățenia română e un proces anevoios, referindu-se la cei șase deputați moldoveni socialiști care dețin și cetățenia României.

Băsescu însă susține contrariul și spune că e mai greu să obții cetățenie română, iar renunțarea la ea constă într-o „simplă cerere”.
„M-aș gândi că și cei șase parlamentari socialiști au ceva românism în ei dacă au cerut cetățenie română. Ca să renunți, este suficientă o cerere. E mai complicat să o obții, dar să renunți la ea e o simplă cerere”, a declarat Băsescu în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21, citează Unimedia.
Potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe al României, pentru a renunța la cetățenia română se achită o taxă de 605 euro și de asemenea se depune un dosar cu următoarele acte:
- paşaportul românesc, a cărui copie va fi legalizată de ambasadă sau consulat;
- actele de stare civilă româneşti ale solicitantului (certificate de naştere şi, dacă este cazul, de căsătorie sau sentinţe de divorţ), ale căror copii vor fi legalizate de ambasadă sau consulat;
- certificatul de cazier judiciar obţinut în prealabil din România (vezi rubrica privind obţinerea certificatelor de cazier judiciar din România);
- adeverinţă privind situaţia la zi a debitelor către statul român, eliberată de administraţia financiară din localitatea ultimului domiciliu în România;
- adeverinţă privind situaţia la zi a debitelor către statul român, eliberată de direcţia de impozite şi taxe a primăriei din localitatea ultimului domiciliu în România;
- dovada deţinerii cetăţeniei altui stat (paşaport) sau a promisiunii de acordare a cetăţeniei de către autorităţile statului respectiv (sub forma unei adeverinţe, care va trebui să fie apostilată/supralegalizată de autorităţile acelui stat, în conformitate cu legislaţia locală şi convenţiile internaţionale aplicabile), a cărei copie şi traducere vor fi legalizate de ambasadă sau consulat;
- declaraţie pe proprie răspundere privind existenţa unor eventuale debite faţă de persoane fizice sau juridice din România, care va fi autentificată de ambasadă sau consulat.
Menționăm că anterior Dodon, cunoscut pentru poziţia sa pro-rusă, a declarat că persoanele din lista partidului său care vor accede în Parlament urmează să renunţe la cetăţenia română, dar la momentul actual aceștia încă dețin documentul român.


